Scump MARTISOR

MARTISORUL - SIMBOLUL PRIMAVERII

Acest stravechi obicei al primaverii este specific poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii.
La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii.

La vechii traci aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii.

In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime mai mare de 8000 de ani. Sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciuniibarbatului. De altfel, snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii ca o permanenta miscare a materiei. El semnifica schimbul de forte vitale care dau nastere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb si rosu au ramas pana in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si la bradul de nunta sau inmormantare. Raspandit in toate provinciile tarii, martisorul este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian relateaza ca in Moldova si Bucovina martisorul consta dintr-o moneda de aur sau de argint legata cu un snur alb si rosu la gatul copiilor. Era credinta ca portul martisorului face ca acestia sa aiba noroc. Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana la sosirea berzelor sau pana ce inflorea primul pom. Dupa aceea, cu snurul legau creanga pomului, iar cu banul respestiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba. Pornind de la traditia de mai sus, Tudor Arghezi face speculatii asupra istoricului martisorului. Reproducem in forma originala cateva pasaje din volumul "Cu bastonul prin Bucuresti", recunoscute pentru pitorescul lor:
"...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

...Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.
Un giuvaergiu, ca sa-si vanda firele vindecatoare mai iute, avu ideea sa atarne de ele cate o marturie, care a intrat in pret. Pe cand se platea firul, bijuteria era gratuita. Regula s-a stricat cand bijuteria incepu sa fie vanduta, devenind gratuit firul de matase..."
Martisorul (martu la romani) este un obicei specific romanesc mostenit de la daci si romani, inexistent la alte popoare. Numele popular al lunii martie - "martisor" este de origine latina (martius). La 1 martie, dupa vechiul calendar roman, este prima zi din an si se celebra sarbatoarea "Matronalia". In aceasta zi se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si agriculturii. Fetele si femeile primeau diferite cadouri.
Pentru stramosii nostri, anul nou de la 1 martie insemna reinvierea naturii. Martisorul, simbol al primaverii, se confectiona din fire de canepa sau lana (mai tarziu din bumbac), albe si rosii, care se leaga in forma de 8. De acest snur se atarnau monede din aur sau argint, dar si fire de iarba, muguri sau flori. In zonele romanesti stravechi, mamele prindeau copiilor martisorul la gat, la mana sau la picior, obiceiul pastrandu-se si astazi in unele sate. Martisorul se poarta toata luna martie.
Imbinarea culorilor alb si rosu e traditionala purtandu-se la nunti, cand se nasc copii, la hainele de inmormantare ale batranilor (in Oltenia), cele doua culori simbolizand continuitatea vietii dupa moarte. Cu alb si rosu se impodobesc primele oi care intra in stana si primul plug iesit la arat.
Intre 1 si 9 martie, in "Zilele babelor", primavara se lupta cu iarna alungand-o. In cele noua zile, baba Dochia apare torcand pe langa oi, imbracata in noua cojoace, scuturand in fiecare zi cate unul.
La inmanarea martisorului de 1 martie, ritual arhaic la aromani, copiii vin din locurile insorite de pe munte pana in pragul casei cu brazdele de iarba si cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trece de trei ori pragul peste brazda, mama iese cu colaci, iar florile se trec din gura in gura, pentru ca oamenii sa devina tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se poarta legata impreuna cu cele doua fire, alb si rosu, pana la sfarsitul sarbatorilor.
In ultima zi a lunii martie, inainte de rasaritul soarelui, are loc ritualul scoaterii martisorului si predarii lui catre natura. In localitatile de campie martisorul se pune pe un pom inflorit sau in crengile visinilor, ciresilor, prunilor etc. In satele de la munte si deal, martisorul se pune pe cornul sau macesul inflorit. Cu monedele de la martisoare, fetele cumpara cas, pentru ca toata vara sa le fie fata bucuroasa si alba. Exista credinta ca martisorul este ridicat de randunele si purtat spre soare, binecuvantand astfel norocul celui care l-a pus in pom.
Primul carturar roman care a scris despre martisor a fost Iordache Golescu in "Condica limbii romane", lucrare ramasa in manuscris la Academia Romana si cercetata de Cornelia Calin in studiul "Contributia lui Iordache Golescu la cunoasterea culturii noastre populare".
In secolul trecut sarbatoarea martisorului in toate regiunile tarii a fost studiata de Simion Florea Marian

Film 8 Martie

Uniforma in scoli

La scoala, intre uniforma si tinuta trendy

La fiecare nou inceput de an scolar, fiecare elev vine ferchezuit si imbracat frumos. Daca piticii s-au lasat pe mana mamicilor, care au avut grija sa le innoiasca garderoba, adolescentii si-au facut din timp plinul din magazine. Pentru acestia din urma, vestimentatia de scoala inseamna tot ce apare nou in materie de moda, lucru cu care ei sunt la curent.

Obligativitatea uniformelor scolare in institutiile de invatamant preuniversitar constituie la nivelul intregii tari una dintre cele mai discutate teme. Faptul ca elevii adopta stiluri vestimentare din cele mai diverse si in voga atrage dupa sine problema discriminarii sociale a unor categorii de elevi. Regulile permisive in ce priveste vestimentatia fac ca in scoli sa se produca adevarate prezentari de moda, care, de cele mai multe ori, nu bucura deloc ochiul. Daca privesti dintr-o parte, nici nu-ti dai bine seama daca te afli intr-o scoala sau intr-o discoteca. Introducerea uniformei pare sa fie solutia optima pentru a rezolva aceasta problema. De asemenea, uniforma i-ar proteja pe elevi si de a fi tinta agresiunilor fizice sau verbale ale altor colegi, invidiosi pe cei care poarta imbracaminte scumpa, de firma sau furiosi pe cei cu o vestimentatie caraghioasa sau extravaganta. Discutiile privind tinuta vestimentara a elevului sunt interminabile.

Conform legislatiei, elevul este obligat sa poarte un semn distinctiv, uniforma ramanand la latitudinea fiecarei scoli. Majoritatea elevilor sunt de acord cu uniformele scolare. „Odata cu impunerea uniformei, diferentele sociale vor disparea si nu vor mai exista copii de bani gata care sa arate etichetele firmelor de imbracaminte pe holurile scolilor dar, in acelasi timp, uniformele moderne trebuie sa fie si comode. Pe de alta parte, baietii considera ca uniforma este ca o pedeapsa, si asa ceva se purta in perioada comunista.

Lipsa uniformei genereaza conflicte

Renuntarea la uniforma a deschis larg portile imaginatiei elevilor si buzunarele parintilor, in incercarea fiecaruia de a-si construi o imagine-unicat.

Sociologul Octavian Mihail Sachelarie atrage atentia asupra accentuarii in mod pozitiv a anumitor diferente. Insa, ca orice lucru bun, atrage dupa sine, inerent, declansarea unor efecte secundare cu incarcatura frustranta: prapastia financiara, care pana mai ieri nu s-a facut simtita prea tare, iese la iveala in deplina ei amaraciune. Cei care dispun de surse financiare nu se sfiesc sa arunce toate armele in batalia blugilor, a tricourilor si adidasilor, in timp ce altii ofteaza neputinciosi, dorindu-si parca o uniforma.
Octavian Sachelarie considera ca pentru sporirea sigurantei in unitatile de invatamant elevii ar trebui sa poarte cel putin un semn distinctiv, care sa arate ca apartin unei unitati scolare anume, cum ar fi o esarfa, un ecuson sau chiar uniforme: „Semnele distinctive ar trebui insa stabilite in urma unui consens intre consiliile profesorale, reprezentantii parintilor si elevi”, declara sociologul. Subiectul uniformelor a tot fost dezbatut si in anii anteriori, majoritatea institutiilor scolare semnaland opinii favorabile portului acestora. Insa doar in cateva s-a pastrat aceasta optiune, alegandu-se ca la ore elevii sa poarte uniforme realizate fie la nivelul fiecarei clase, fie la nivel de unitate scolara.